Ce trebuie sa stii daca mergi in Muntenegru

Am lipsit motivat în ultima săptămână pentru că am fost cu gândul și cu vântul la vecinii noștri sudiști. În ultimii ani am tot auzit și văzut poze din Muntenegru și Croația dar cel puțin pe mine, nu m-au impresionat.

Alta este senzația când ești acolo. Și dacă vezi fotografii deosebite, senzația care ți-o lasă realitatea este total diferită față de ceea ce simți prin poze. Asta am pățit și eu pe drumul de 12 ore încolo.

Nu m-am așteptat vreodată o țară de mărimea Serbiei sau Muntenegrului să aibă atâția munți. Cum zicea un ”street artist” din Budva:

Avem o țară extraordinar de frumoasă și fără industrie care să o distrugă. Noi facem bani din contrabandă, țigări, mafie, poker și turism.


Și al dracului, așa este. Toate orașele sunt mici, foarte puțin dezvoltate din cauza geografiei și din cauza accesului. În rest, pălăria jos. Eu cred că sunt prețuri mai mici ca la noi la mare, atât consumul pe plajă cât și cazare (nu am mai fost la noi la mare din 2005, nu pot să zic că sunt în temă cu prețurile).

Transportul
Am înnebunit 12 ore cu mașina până acolo, mă gândesc că și 20 de ore cu autobuzul sau cu trenul ar fi mai rău.
Drumul e bun, dar nu există autostradă și e pe bună dreptate – sunt numai munți aproape 500 de km. Traseul este România – Serbia – Muntenegru (Budva) – 720 de km.
Deși auzisem că se plătește taxă ecologică de 10 euro în Muntenegru, pe noi ne-a sărit de plată când am trecut.

Cazarea, Parcarea și Plaja
Noi am găsit ca întotdeauna prin Booking și am fost foarte mulțumiți. O țâră departe de plajă, dar nu a fost o problemă. Prețul nu a fost cel mai mic, dar a îndeplinit 3 condiții importante – Aer Condiționat, Mic Dejun și Parcare privată. Sunt sigur că dacă nu mergeți în sezon, condițiile sunt probabil excelente la prețuri mai bune.

Când mergeam cu mașina prin Budva, parcam la parcări private care ne luau 5,6 euro pe zi. Păzită, puteam să las ce vreau în ea și chiar lângă plajă. Nouă ne-a meritat.

Plaja este superbă. Nu este nisip, trebuie să știți și nu e foarte mare. Noi ne-am luat tot timpul șezlong în primul rând lângă apă, ca să nu fim paranoici că ne fură bagajele dacă suntem amândoi în apă. Cam la 10 euro pe zi de cuplu (cu tot cu umbrelă) să vă așteptați.

Dacă nu găsești loc pe plaja din Budva, din 2 în 2 km sunt alte stațiuni la fel de spectaculoase.

Prețuri, mâncare, de vizitat
Moneda lor este euro din 2002. Până în 2002 au avut marca, deci nu trebuie să îți faci griji.
Pe plajă:
– apă la 2 litri – 1 euro
– pljeskavica autentică – 2 euro
– bere la doză – 1,5 euro
– cafea – 1 euro
– limonadă – 1,5 euro

La capitolul mâncare nu am avut probleme – am mâncat mix grill, fructe de mare, supe, ciorbe, fast food. De toate am gustat.
Mai mult de 20, maxim 25 de euro pentru 2 persoane nu am cheltuit.

De vizitat este clar Budva – orașul vechi, pe strădulețele mici poți să stai la o cafea și să te simți în epoca medievală. La 5 km este Sveti Ștefan, Kotor la vreo 25 (cea mai spectaculoasă priveliște de pe Marea Adriatică) iar Dubrovnik (Croația) este la 120 de km.

Dubrovnik-ul este surioara bogată a lui Budva, fiind aceeași priveliște doar cu servicii mai de calitate (vorbitori mai mulți de engleză, mai multe hoteluri luxoase, totul este mai mare, mai bine întreținut și renovat)

Dacă aveți nevoie de alte informații dați-mi un mail și cu plăcere vă ajut.

Câteva poze:

1. Budva

2. Kotor

3. Dubrovnik


Similar Posts:

28 thoughts on “Ce trebuie sa stii daca mergi in Muntenegru”

  1. Foarte helpfull articolul tau, avand in vedere ca la sfarsitul lunii vreau sa merg si eu in Budva, nu am mai fost pe acolo de vrei 4-5 ani cred. Legat de preturile de pe litoralul romanesc, fac eu o completare, in cunostiinta de cauza, ca am fost anul trecut pe acolo.
    Fata de preturile expuse de tine, la noi sunt mai mari, in Costinsti, si mult mai mari in Mamaia.
    Costinesti / Mamaia:
    – apă la 2 litri – 5 / 6 ron
    – pljeskavica,kebab – 10 / 12 ron
    – bere la doză – 8 / 10 ron
    – cafea – 6 / 8 ron
    – limonadă – 12 / 15 ron
    O masa pentru doua persoane: felul 1, felul 2 + cafea/bere
    Costinesti @ 130,150 ron
    Mamaia @ 180,200 ron
    Si astea nu sunt preturi in locuri “fashion” :)

    Ce nu inteleg eu, e cum de ai facut 12 ore … am inteles ca au facut un drum care taie muntele, platesti taxa ce`i drept, dar ajung mai repede.

  2. Anul trecut se lucra la drum, imediat după granița dintre Serbia și Muntenegru. Dacă prinzi coadă acolo pot să stai și 3 ore în blocaj (fie coadă la vamă, fie drum închis). Noi am făcut anul trecut 15-17 ore pe același drum. Alții au făcut și 11, depinde cum ai noroc.

    Drumul care taie munții la care probabil te referi tu e de fapt un tunel între Budva și Podgorica. Noi l-am ratat și la dus și la întors, însă am avut niște prieteni care au mers pe acolo.

  3. @Lux

    Noi am nimerit tunelul la dus, l-am ratat la intors. A scurtat drumul cu 22 de km, nu e mare scofală.

    La dus am făcut 12 ore, la întors am avut ghinionul de a avea coadă de 4 km în vamă și am pierdut 2 ore prețioase.

    Per total, nu există șansă să facă vreodată autostrăzi. Pur și simplu imposibil în condițiile lor geografice :)

  4. buna ziua ,as dorii cateva informatii despre muntegru .lana viitoare plecam acolo cu familia cu masina ,si as dorii sa-mi spuneti despre traseu ,ce taxe se platesc ,cate plinuri imi trebuie la masina si dus si intors ,c-am dece suma este vb,pt o sapt de stat acolo ,tinand cont ca ne-am rezervat decat camera la o pensiune fara mancare ,noi suntem trei pers.mi-ar fii de mare ajutor multumesc si astept un raspuns

  5. Buna ziua , daca stii cumva despre cazarea la camping cu cortul cam care sunt preturile si daca in imprejurimi sunt plaje si cu nisip pt copii.Multumesc mult.

  6. Ceau Carmen,

    Am vazut campingul, dar nu stiu preturi sau conditiile de acolo. Cel mai usor e sa cauti camping budva si sigur gasesti informatii mai multe.

    Spor si concediu placut sa aveti,

  7. Buna ziua ,as dori cateva informatii despre Serbia si Muntegru.Luna viitoare plecam acolo cu familia cu masina,si as dori sa-mi spuneti despre traseu (principalele localitati prin care se trece), ce taxe se platesc (autostrazi, vignete, etc.). Multumesc mult de tot!

  8. Multumesc ptr. atat de multe informatii folositoare. Am o singura nedumerire : am planificat ptr. septembrie cate 3 zile in Budva si 3 in Dubrovnik dar, citind despre “inrudirea’ de care vorbeai, ma gandesc ca poate as putea sa-mi impart altfel sejurul astfel incat sa cuprindem cat mai mult din coasta adriatica. Ai vreo sugestie? Tu cum ai planifica? Multumiri!

  9. Ceau Cris,

    Dubrovnik este mult mai elegant decat Budva, dar in fond importanta este vizita, nu neaparat locatia de cazare. Eu m-as duce in locul vostru 3 nopti in Budva si as sacrifica o zi pentru Dubrovnik, iar dupa aia as urca in Croatia spre Split pentru alte 2 sau 3 nopti. Nu am fost, dar vreau sa imi fac drum sa il vizitez. Cred ca e spectaculos.

  10. Foarte folositoare informatia si cat se poate de reala. Drumul de la Cluj e foarte lung 1054 km si obositor deoarece nu sunt autostrazi , este foarte aglomerat si cu restrictii de viteza.
    Preturile in Budva sunt chiar foarte bune. Daca mergeti in Dubrovnik o sa constatati ca totul e mai scump, dar si mai impresionant.

  11. booking.com este cea mai proasta varianta pt budva. la fata locului se gasesc cazari la alegere la jumate de pret in orice perioada. exista nisip ! mult nisip, chiar o plaja de nisip foarte fin, foarte lata si de vre-o 16 km in lungime in sud. daca ai fost in mn si ai stat pe plaja din budva (murdara, aglomerata, apa tulbure) nu ai vazut nimic.

  12. Marius, eu nu sunt genul care sa mearga 800 de km si sa caute cazare pe moment. Da am stat si pe plaja din Budva dar nicidecum nu a fost murdara, aglomerata sau apa tulbure :)

  13. Salutare,as dori cateva informatii despre Serbia si Muntegru(Budva Slovenska). In august plecam intr’acolo cu masina,si as dori sa-mi spuneti despre traseu(locatii intermediare prin care se va trece”sa nu ne ratacim in caz de se lucreaza pe vre’o strada”, unde este de preferat sa platesti taxele, vignete,benzinarii, etc.). Inteleg din cele spuse mai sus ca se poate trece prin acel tunel(dar care este pretul taxei?). Unde se poate campa pt o ora-doua pt incarcare “baterii” si servire masa? . Multumesc anticipat pt raspuns!

  14. Buna ziua! Puteti sa imi dati si mie un replay la un mail cu mai multe informatii legate de drum sau de Budva (gen tips&tricks). Multumesc frumos

  15. Buna! Vreau si eu cateva detalii legate de drumul pana la Medugorje! Dupa care vreau sa poposesc prin Muntenegru, iar daca mai ramane timp am sa cobor inspre Grecia. Poate cineva sa ma ajute cu cateva informatii? Va las adresa mea de e-mail: seba_biotehnologii@yahoo.com. PS: orice informatie este utila!!! Multumesc!

  16. Buna Dan, noi nu am ajuns in Bosnia, asa ca nu stiu daca am ce sfaturi sa iti dau.

    Ceea ce iti recomand este sa iti calculezi cam cat ai de mers intre Bosnia – Muntenegru – Grecia si sa vezi daca merita sa stai atata timp in masina :)

    Multumesc de mesaj si concediu placut sa ai!

  17. buna anul asta vrem sa mergem in Muntenegru cu masina prin august.suntem 2 adulti si un copil de 1 an jumătate.ce statiune ne-ai recomanda?trebuie sa ai masina euro 4 ca sa treci de granita?daca poti sa-mi dai si alte informatii gen traseu din cluj,taxe de drum ne-ar fi de mare ajutor.
    email roxannamihaella@yahoo.com
    multumesc anticipat

  18. Buna!
    Mi-am facut si eu o rezervare in Budva prin booking.com si sper sa fie ok caci este prima cand folosesc acest site. Imi poti trimite mai multe info despre cazare, cum a decurs totul? cum e plaja si apa? Mersi!

  19. Vorbesti cam din amintiri. Distantele sunt 17 pana la Kotor, 97 pana la Dubrovnik. TM-Budva fix 700km, depinde pe unde o iei, ai si autostrada 60km in Serbia. Ai omis sau nu ai fost la manastirea Ostrog, parcul national Lovcen cu mausoleul kneazului Petar la Njegusi, cel mai sudic fiord european Boka Kotorska, plajele si privelistile de la Milocer si Sveti Stefan, pitorescul orasel Petrovac na Moru. Ar mai fi plaja de 13 km de la Ulcinj, lacul Skadar, plaja Jaz unde se tine festivalurile Exit, Sea Dance.
    E o tara mica dar cu fiarte multe de vazut. Am fost de 3 ori si am reusit sa vad multe din fericire. Ma voi intoarce cu siguranta. Ca si tips&tricks: benzina si tigarile mult mai ieftine, 2 plaje cu nisip in Budva dupa plaja de la orasul vechi se merge in dreapta si se descoperă cele 2 plaje la care se plătește accesul 1euro.

Leave a Reply