Informatii si sfaturi pentru concediu in Cipru

Larnaca, CipruDe fiecare dată când mă gândeam la Cipru ca și o destinație turistică, îmi imaginam o mare problemă limba, cultura și faptul că e al naibii de departe de Europa.

Trăim vremuri destul de dubioase și faptul că Larnaca este la aproximativ 100 de km de Syria și vreo 300 de km de Gaza (pe mare, ce-i drept) ne-a făcut să ne gândim de 2 ori înainte să ne rezervăm biletele de avion și cazarea.

Dar totul înspre bine. Am găsit o țară, fostă colonie britanică care vorbește engleză foarte bine și este mult mai comercială față de ceea ce ne așteptam.

Mai jos sfaturi și păreri personale despre Cipru (am fost plecați între 24 și 31 august)
Păreri și sfaturi generale:

Este foarte cald în August (cel puțin așa a fost anul acesta – 2014). Pe Wiki scrie că temperatura medie maximă este 32.7, dar Dumnezeule, am prins 37 de grade în Larnaca și 80-85% umiditate (50-60% este media). La Limassol am prins și mai cald, au fost 39 de grade când am vizitat, iar la Nicosia am prins 41 de grade. Eu recomand să încerci Septembrie, poate este mai plăcut.
– Există un fenomen foarte ciudat, poate voi știți care este secretul – Soarele răsarea la 6:20 (crede-mă, mi-a bătut în ochi în fiecare dimineață) iar temperatura la 9:30 era sufocantă, în jur de 32 de grade care continua să crească treptat până în jurul orei 15:00. Eh, la 15:00, temperatura scădea destul de repede înapoi la 32 de grade, iar aerul și briza deveanu foarte plăcute. Atât de plăcute că după 15:00, că până și eu am stat la soare fără să mă dau cu cremă (eu mă ard repede)
Este printre țările care depind foarte mult de turism, am citit că peste 70% din populație lucrează în turism și servicii conexe. Așa că ei chiar au resimțit foarte puternic criza și din ce am văzut cam 50% din spațiile comerciale disponibile sunt părăsite. Da, normal, are mare legătura cu băncile cipriote care au clacat în 2009-2010.
Fii pregătit să mânânci carne. Multă. Și toți cartofii prăjiți care au existat vreodată (am detaliat mai jos de ce).
Pisici. Pisici peste tot.

1. Drumul și cazarea

Wizzair este printre multele linii aeriene care operează pe aeroportul din Larnaca. Am văzut Tarom, Blue Air, EasyJet și toate companiile mari cu zboruri spre toate orașele mari europene.

Am plecat din Belgrad spre Larnaca, costul biletelor fiind 200 de euro, dus-intors pentru 2 persoane. Aceeași destinație din Budapesta ar fi costat (tot cu Wizzair) cam 500,550 de euro.

Ne-am cazat prin airbnb.com (link afiliat – dacă îți faci cont și rezervare prin mine, primesc reduceri la următoarele rezervări) și am găsit un apartament spectaculos la 60 de metri de plajă, vecini noștri fiind… Primăria Orașului. Costul a fost ~300 de euro pentru 7 nopți. (rezervat cu 5 zile înainte).

2. Transportul urban și inter-urban.

Am ajuns în Larnaca, al 3-lea oraș ca mărime din Cipru, cu aproximativ 50.000 de locuitori.
De la Aeroport am luat bus-ul spre oraș (cam 6km) și cam în 20 de minute am ajuns la destinație.

Orice bilet de bus costă 1,5 euro de persoană (urban) și în principiu te duce am oriunde ai dori în oraș. Locurile de vizitat și de făcut plajă sunt în principiu concentrate în același loc, Mackenzie Beach fiind un pic mai departe de centru.

Transportul inter-urban este relativ simplu, având busuri cam o dată pe oră spre toate orașele importante – Limassol, Nicosia, Agia Napa sau Paphos. Costul este 4 euro per călătorie, 7 euro dus-întors, 15 euro toată ziua (dacă vrei să faci un tur cu mai multe orașe).

Au autostrăzi (drumuri express) peste tot. Nu există tren, nu există alte soluții de transport pentru ei, așa că și-au făcut cam peste tot drumuri express cu 2 benzi. Cam în orice parte a insulei poți ajunge în 2 ore.

3. Plajele în Larnaca și Limassol și statul la plajă

Într-un cuvânt – Superb. Apă foarte curată, fără alge, limpede și caldă, plajele cu nisip (destul de compactat, dar foarte plăcut.
Serviciile sunt foarte OK, noi plăteam 5 euro pe zi (2 șezlonguri și umbrelă) și stăteam la 2,3 metri de apă. Față de alte locații mai celebre în Europa, aici nu am avut problema vânzătorilor ambulanți care se plimbă toata ziua și te obligă să ții un ochi pe bagaj tot timpul. Am avut libertatea de a merge și a înota chiar și câte jumătate de oră fără să avem stres.

4. De vizitat în Cipru

Din punctul de vedere al turistului amator de obiective, pot să zic că sunt dezamăgit. În Larnaca există 2,3 locații foarte interesante ca și istorie (de exemplu Sf. Lazar, datată din secolul 9 – interesant de citit istoria ei) dar în rest orașul a fost cotropit de mirajul turismului.

În Nicosia a fost interesant, situația lor cu turcii (țara și capitala sunt împărțite în două, jumătate a grecilor, jumătate a turcilor, luate cu forța în 1974) fiind cel puțin spectaculoasă. Orașul are o cetate fortificată imensă care este de asemenea împărțită “frățește” între ei, având vamă în… centru.

Există muzee, locații de interes dar care sunt de mărimi mici. În afară de muzeul monezilor, care a fost chiar o experiență interesantă – au fost cuceriți și anexați de aproape toate imperiile începând din înainte de Hristos.

Limassol a fost… cald. Este o stațiune turistică mai luxoasă decât Larnaca, am văzut lanțuri internaționale de hoteluri de 5 stele pe faleză. Plaja curată, frumoasă și cu foarte mulți turiști străini.

5. Mâncarea și activități în timpul zilei

Totul la grătar. Totul cu cartofi prăjiți, nu au alt preparat de pus lângă carne. Primele 3 zile am fost în extaz, dar după am încercat degeaba să găsim locații care să servească și cu altceva. Te obișnuiești, ce poți să faci.
În principiu peste tot mâncarea este acceași, diferența de preț o face locația și servirea. Costul unei mese pentru 2 persoane pe faleză ajungea în jur de 25-27 de euro (mâncare și băuturi) iar la 2 străzi mai departe în jur de 18-20 (aceeași meniu, aceeași calitate).

Dacă sunteți fani fast-food, există McDonalds, KFC, TGI Friday’s și multe alte branduri mari multi-naționale. Dar este păcat să nu încercați mâncarea lor, mult mai gustoasă din punctul meu de vedere.

Așa cum am spus la începutul articolului, pentru noi perioada de timp a zilei între 10-14 era imposibilă de suportat la soare. Ne-am plimbat, am căutat suveniruri, am vizitat orașe orice ca să ajungem cam pe la ora 15 să ne așezăm pe plajă.

Concluzii:

– Din punctul nostru de vedere, Cipru este de vizitat cel puțin o dată. E o experiență interesantă, departe de continentul european, deși nu ai senzația asta când ajungi acolo.
Nu, nu mi-aș face concediul de litoral în fiecare an acolo (așa cum cred că fac englezii) pentru că nu sunt foarte multe activități de făcut pe lângă statul pe plajă.
– Și da, să mânânci doar cartofi prăjiți pe lângă orice fel de mâncare este foarte greu. Crede-mă :)
– Ca și costuri, un cuplu să ajungă sub 1000 de euro cu transport, cazare, masă, activități și vizitat mi se pare extraordinar.

Dacă mai pot să ajut cu informații, cu drag am căsuța deschisă.

Câteva poze:


Similar Posts:

One thought on “Informatii si sfaturi pentru concediu in Cipru”

Leave a Reply